La castelul din Carei a avut loc în această seară vernisajul expoziţiei foto realizate de Gabriela Negrea, intitulată „Careiul prin ochii Gabrielei”, având ca motto „Bucuraţi-vă de viaţă!”. Tot astăzi, autoarea, aflată la cea de-a doua expoziţie personală, şi-a sărbătorit ziua de naştere.
Evenimentul a debutat cu o piesă intrpretată la pian de profesorul Szucs Jozsef, evenimentul fiind moderat în continuare de directorul Direcţiei de Cultură, Bogdan Georgescu, care i-a urat Gabrielei să organizeze cât mai multe expoziţii de fotografie în viitor.
Primarul Monica Giurgiu-Kovacs i-a urat La mulţi ani! Gabrielei Negrea, accentuând faptul că este un adevărat patriot local, care arată că îşi iubeşte oraşul prin frumoasele fotografii pe care le-a realizat.
Dragoş Georgescu, membru fondator al Foto Clubului „Vasile Vénig László”, a arătat că fotografiile realizate de Gabriela Negrea nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale unor artişti fotografi sătmăreni, fiind realizate cu suflet şi pasiune.
Gabriela Negrea a arătat că a realizat fotografiile în timpul peregrinărilor pe care le-a făcut prin oraşul nostru în timpul unei perioade de grea încercare din viaţa sa. A arătat că nu s-a concetrat asupra obiectivelor turistice, ci asupra unor zone din oraş pe lângă care trecem zilnic, fără să le mai observăm farmecul. Printre zonele sale preferate s-au numărat parcul Şomoş, cu lacul său, strada care duce spre gară şi parcul dendrologic, în special spaţiul verde din faţa manejului. La final, autoarea le-a transmit un frumos mesaj tuturor celor prezenţi: „Bucuraţi-vă de viaţă!”.
Evenimentul a continuat cu un recital vocal oferit de artiştii Maya Csenteri şi Lucian Malinetescu.
În încheiere, participanţii au vizionat frumoasele fotografii realizate de Gabriela şi au sărbătorit alături de ea ziua sa de naştere.


































