O careiancă a fost condamnată ieri de Judecătoria Carei la un an și patru luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, având o alcoolemie enormă. Careianca mai fusese condamnată în 2022 pentru aceeași infracțiune.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 23 decembrie 2022, la ora 13.15, careianca a provocat un accident soldat cu pagube materiale la intersecția străzilor Căpitan Zăgănescu și Bulevardul 25 Octombrie din Carei. Testată cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că aceasta avea o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe de sânge.
În urma recoltării, a reieșit o alcoolemie de 2,71 g/l alcool pur în sânge la prima probă biologică și de 2,30 g/l alcool pur în sânge la cea de a doua probă.
Careianca a arătat a arătat că în luna decembrie 2022 urma un tratament medicamentos antidepresiv. Cu toate acestea, după ce în dimineața zilei de 23 decembrie a consumat pălincă de casă fără a putea preciza ce cantitate, fiind supărată datorită unor evenimente în familie, iar în jurul orei 12 s-a urcat la volanul autoturismului său, fiind apoi depistată de polițiști.
În urma expertizei psihiatrice, a rezultat că femeia prezintă decompensări depresive și tulburări datorate consumului de alcool şi altor substanțe psihoactive.
Careianca mai fusese condamnată la finele anului 2022 la un an de închisoare cu suspendare tot pentru conducere sub influența alcoolului, iar la data săvârșirii faptelor se afla în perioada de supraveghere.
”Din conduita inculpatei rezultă lipsa acesteia de conștientizare a pericolului la care se expune și la care expune pe ceilalți participanți la trafic, afectând astfel siguranța tuturor participanților la traficul rutier”, au arătat judecătorii careieni.
Ieri, Judecătoria Carei a condamnat-o pe femeia recidivistă la un an și patru luni de închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe. În plus, va trebui să achite 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.
Careiancă condamnată la închisoare cu executare după ce a condus din nou sub influența alcoolului
Share




