Direcția de Cultură Carei invită publicul careian și nu numai la spectacolul dedicat Zilei Culturii Naționale, intitulat „Întâlnire cu muzica și poezia românească, în compania artiștilor careieni”, ajuns la ediția a treia.
Evenimentul va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 17.00, la Castelul Károlyi – Sala 58, cu intrare liberă.
Spectacolul propune o întâlnire emoționantă cu valorile culturii românești, prin momente de poezie, muzică ușoară și populară, susținute de artiști locali, reunind generații și expresii culturale diverse.
Pe scenă vor urca: Vlad Pașca, Adrian Pașca, Adrian Ștefănuți, Szűcs József, Bogdan Georgescu, Lucian Malinetescu, Csenteri Maya, Susan Alexandra, Rozsa Rareș, Bucureștean Tina, Lupșa Ana-Maria, Iluțan Ligia, Virgil Sava, alături de soliști de la Ansamblul Ceatăra și Grupul Crenguța.
Prin acest eveniment, Direcția de Cultură Carei își propune să marcheze Ziua Culturii Naționale ca un moment de celebrare a identității culturale românești, punând în valoare creația artistică locală și dialogul dintre muzică și poezie.
Publicul este așteptat să se bucure de o seară dedicată culturii, într-un cadru festiv și prietenos, la Castelul Károlyi.
Share





