EXERCIȚIU. Jaf la o bancă din Carei. Intervenție a polițiștilor români și maghiari

Share

Un exerciţiu care a presupus un jaf la o bancă din Carei a fost testat de către autorităţi. Modalitatea de intervenție, viteza de reacție și cooperarea dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, polițiștii de frontieră sătmăreni și omologii maghiari din cadrul Căpităniei Superioare de Poliție a Comitatului Szabolcs Szatmar Bereg au fost principalele obiective urmărite în cadrul unui exercițiu de cooperare transfrontalieră desfășurat în județul Satu Mare și pe teritoriul statului vecin.

 

Concret, a fost simulat un jaf armat la o unitate bancară din municipiul Carei, în care a fost implicată o persoană, care ar fi dezarmat agentul de pază și un angajat al băncii, folosind un obiect ce părea a fi o armă de foc, și solicitând predarea banilor din casierie. Ulterior, acesta ar fi părăsit locul faptei cu intenția de a trece frontiera din România în Ungaria, cu un autoturism aflat la o mică distanță de sediul unității bancare. În cadrul exercițiului, persoana bănuită a fost urmărită pe teritoriul țării noastre și, ulterior, reținută de către polițiștii maghiari, pe teritoriul statului vecin.

La acest exercițiu au participat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și ai Sectorului Poliției de Frontieră Carei și colegii maghiari din cadrul Căpităniei Superioare de Poliție a Comitatului Szabolcs Szatmar Bereg.

Activitatea face parte din programul de pregătire comună a structurilor de ordine și siguranță publică din cele două țări, în contextul aderării României la spațiul Schengen.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura