Performanță de excepție pentru sportivii careieni la competiția națională de box, Cupa Maramureșului, desfășurată în cadrul unei gale comune de Kickbox și Box, unde pugiliștii din Carei au câștigat 4 meciuri din 4 și au adus acasă două dintre cele trei centuri puse în joc. O centură a rămas în Maramureș, însă bilanțul rămâne unul remarcabil pentru județul Satu Mare.
Evenimentul a reunit peste 15 cluburi din toată țara, reprezentând orașe precum Sibiu, Alba, Sălaj, Iași, Cluj, București și Timișoara. În acest context competitiv, Transilvania Box Club Carei s-a impus clar, demonstrând încă o dată că este unul dintre cele mai puternice cluburi din zonă. Clasarea clubului pe locul 1 onorează boxul careian și întreg județul Satu Mare.
Victorii clare pentru Kerezsi David, Avram Noel și Caragea Sebastian
Antrenorii Nagy Lucian și Lăpuște Laurențiu s-au declarat extrem de mulțumiți și mândri de evoluția băieților:
„Am reprezentat cu mândrie județul Satu Mare. Toți sportivii au luptat exemplar”, a declarat Lucian Nagy.
Kerezsi David și Avram Noel – campioni la centură
Cei doi sportivi au avut onoarea de a boxa pentru centură, iar amândoi au reușit să se impună prin performanțe solide, demonstrând pregătire, ambiție și o atitudine de campioni.
Caragea Sebastian – victorie prin TKO
Sebastian Caragea a susținut un meci de cupă, pe care l-a câștigat înainte de limită, prin TKO, confirmând forma excelentă în care se află.
O provocare rară: al doilea meci pentru Kerezsi David, câștigat tot prin unanimitate
Deși astfel de situații nu mai sunt întâlnite des în competițiile moderne, David Kerezsi a fost provocat la un meci suplimentar, direct la fața locului. După o analiză rapidă, antrenorul Nagy Lucian a decis că sportivul său este pregătit pentru încă o confruntare.
Decizia s-a dovedit a fi inspirată:
David a câștigat din nou, în unanimitate, împotriva unui adversar extrem de determinat.
„A fost o provocare sportivă pe care nu am mai întâlnit-o de mult timp. Cunoscându-mi sportivul, am decis că poate susține încă un meci fără probleme” – a declarat antrenorul Nagy Lucian.
Patru meciuri, 4 victorii – Academia de BOX Transilvania Carei aduce acasă două centuri din cele trei puse în joc. Careiul domină competiția: locul 1 pe cluburi
Share







