Depozitarea în condiții necorespunzătoare a azotatului de amoniu, mai ales în proximitatea unor substanțe inflamabile cum ar fi carburanți sau uleiuri este ”rețeta” unei situații limită care poate degenera rapid într-o tragedie de proporții, informează Garda de Mediu.
Comisarii Gărzii de Mediu au dispus 12 măsuri de conformare pentru doi operatori din Satu Mare pentru că nu respectă Autorizațiile de Mediu. Amenzile pe care le-am aplicat se ridică la 200.000 lei, dar mai important este că am sesizat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a preveni orice accident major în zonă.
”Ce au descoperit comisarii noștri la Satu Mare este un exemplu alarmant. Nu te poți juca cu substanțele periculoase cum este azotatul de amoniu. Anunț public că inițiem controale în toată țara la depozitele de carburanți. Vom verifica cu atenție felul în care operatorii depozitează și manipulează substanțele periculoase și ne asigurăm că respectă avizele și legislația de mediu”, a declarat Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu.
”Din evidențele noastre vorbim despre mii de tone de azotat de amoniu care au intrat într-un mediu de depozitare necorespunzător. Trebuie să înțelegem că normele arată clar că o substanță atât de periculoasă trebuie izolată total de orice fel de contaminare, dar și ferită de soare. Toate aceste reguli au un singur scop, evitarea unei explozii de proporție, care poate provoca o reală tragedie”, a adăugat sursa citată.
Comisarii GNM au aplicat sancțiuni și au propus suspendarea avizelor de mediu pentru cele două companii care fac parte din același grup.













