Cu ocazia Zilei Sfântului Martin, mâine, 10 noiembrie 2025 în centrul municipiului Carei va avea loc tradiţionalul marş al lampioanelor.
La acest marș participă preșcolarii și școlarii secțiilor cu predare în limba germană din Carei, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice, dar şi de alţi careieni interesaţi.
Evenimentul este organizat de FDG Carei.
„Ne întâlnim la ora 17.00 la Biserica Sfântul Spirit din Carei, de unde vom defila împreună până la Centrul de tineret al FDG, unde participanții sunt invitați la gustări (pâine cu untură de gâscă) și băuturi calde”, transmite preşedintele FDG Carei, Pacz Camelia.
Share







