Astăzi, 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost prezenți la Bursa locurilor de muncă, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare.
Cu această ocazie, polițiștii au desfășurat activități de promovare a profesiei de polițist, precum și de informare despre modalitățile de admitere în cadrul unei unități de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Persoanele care au participat la eveniment au aflat despre cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, dar au primit și răspunsuri la întrebările pe care le-au avut cu privire la această profesie.
Amintim faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare continuă activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere în unitățile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor, cursuri cu frecvenţă, sesiunea septembrie – decembrie 2025, până la data de 17 octombrie a.c..
Dacă îți dorești o carieră în Poliția Română, acum este momentul potrivit să faci primul pas!
FOTO. Profesia de polițist, promovată în cadrul Bursei Locurilor de Muncă din Satu Mare
Share











