În această săptămână medicii veterinari oficiali, din cadrul D.S.V.S.A. – Serviciului Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animală au efectuat un număr de 91 controale în exploatații profesionale și non profesionale, piețe, cabinete sanitare veterinare, farmacii din județul Satu Mare.
În urma acestor controale, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, din care 2 amenzi contravenționale, în valoare totală de – 13.200 lei.
Au fost amendate cu 12.000 lei pentru o farmacie sanitară veterinară, din localitatea Carei, pentru nerespectarea regulamentelor sanitare veterinare privind înregistrarea, circulația și comercializarea produselor medicinale de uz veterinar, respectiv cu 1.200 lei o exploatație non profesională, din localitatea Doba.
Au fost aplicate și trei avertismente, în trei exploatații non profesionale, din localitățile Unimăt – 2 și Acâș pentru – vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.
Sursa: DSVSA Satu Mare







