După o lungă şi grea suferinţă, Directorul Muzeului Carei şi consilierul local Dr. Hágó Attila Nándor a trecut ieri seară în eternitate mult prea devreme, la doar câteva zile după ce a împlinit vârsta de 44 de ani.
Arheolog şi istoric, Dr. Hágó Attila Nándor, sau Nandi cum îi spuneau prietenii, a ocupat funcţia de director al Secţiei Carei a Muzeului Judeţean Satu Mare. A fost un om dedicat profesiei sale, dar şi un adevărat om de cultură.
A ocupat timp de mai multe mandate funcţia de membru al Consiliului Local Carei, sprijinind de-a lungul acivităţii sale de ales local cultura, tineretul şi învăţământul. A fost un patriot local în cel mai adevărat sens al cuvântului, dedicându-se susţinerii necondiţionate a dezvoltării oraşului său drag.
A fost un om deosebit de apreciat de comunitatea din care a făcut parte. În aceste clipe grele, portalul Opinie de Carei transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!






