FOTO. Mult sport şi multă solidaritate la Ziua Sportului Careian

Share

Pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român din Carei se desfăşoară astăzi cea de-a treia ediţie a Zilelor Sportului Careian.
Deschiderea oficială a avut loc la ora 11.00. Primarul Careiului, Monica Giurgiu-Kovacs, a arătat că, chiar dacă nu a practicat sport de performanță, este fericită să vadă sute de copii care aleg să facă mișcare în aceste vremuri marcate de o intensă digitalizare. Primarul a transmis felicitări organizatorilor, în mod special doamnei Florentina Timoc, participanților și a urat la cât mai multe ediții în viitor.
Administratorul public Adrian Nemeş i-a dat o replică usturătoare autointitulatei jurnaliste Daniela Ciuta, care s-a lamentat că un asemenea eveniment este organizat în faţa monumentului. De altfel careienii ştiu că aceasta atacă orice eveniment sau iniţiativă la nivelul oraşului nostru, încercând să incite tot timpul românii împotriva maghiarilor, şvabilor şi a celorlalte minirtăţi din Carei. Adrian Nemeş a arătat că aici, în inima oraşului, este locul perfect pentru un asemenea eveniment dedicat copiilor care pratică sportul şi aleg un mod de viaţă sănătos, propunând ca şi ediţiile viitoare să se defăşoare în acelaşi loc.
Inspectorul școlar pentru educație fizică și sport al IŞJ Satu Mare, Lavinia Tulbure, a apreciat organizarea unui eveniment de asemenea anvergură la Carei, subliniind importanţa sportului în dezvoltarea copiilor.
Preşedintele BC Primo, Florentina Timoc, principalul organizator al Zilelor Sportive Careiene, a oferit şi ea o replică autointitulatei jurnaliste, arătând că acolo unde au răsunat arme e timpul să răsune voci de copii, în cadrul unui eveniment sportiv care creşte în amploare de la an la an.
Cunoscutul fotbalist Eric Bicfalvi s-a declarat încântat de organizarea acestui eveniment, încurajând copiii să practice sport şi arătând că numai prin perseverenţă şi multă muncă vor putea ajunge la performanţă.
După deschiderea oficială, cluburile şi asociaţiile participante şi-au prezentat rând pe rând activităţile şi rezultatele.
Participanţii au dat dovadă şi de solidaritate, nu doar de spirit sportiv, cumpărând limonadă și salată de fructe de la standul Asociației Inimii Deschise spre Mânuțe Întinse. Fondurile sunt strânse pentru o familie greu încercată. În această primăvară, o familie cu trei copii elevi au trecut printr-o grea încercare: casa lor a ars. Tatăl nu mai este, iar mama, bolnavă, se străduiește să reconstruiască locuința. Lucrările au început, dar sprijinul financiar este încă necesar.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura