Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, cu sediul în Carei, strada Progresului nr. 8, județul Satu Mare, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.
1. Nivelul postului*: funcție de execuție,
2. Denumirea postului:Administrator financiar II S, post vacant pe perioadă nedeterminată, la Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Carei;
3. Gradul/Treapta profesional/profesională: II S
4. Scopul principal al postului: Activitate financiar-contabilă și de secretariat
5. Numărul de posturi: 0,5
Durata timpului de lucru: 4 ore
B.) Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european
j) Alte documente justificative
Dosarele de concurs se depun la (adresa) Grădinița cu Program Prelungit Jean Calvin Carei, Str.Nuferilor Nr.18 Jud. Satu Mare, persoana de contact Mihalca Ramona, tel. 0732154133, email: [email protected]
Termenul de depunere a dosarelor (10 zile lucrătoare de la afişare):.12.09.2025, la sediul instituţiei, interval orar 10.00-12.00
C.) Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice de participare la concurs:
– nivelul studiilor – superioare economice,
– vechime în activități specifice postului – 6 ani.
D.) Bibliografie şi tematică:
ADMINISTRATOR FINANCIAR
• Legea 273/2006 – privind Finantele Publice Locale publicata in MO nr.618/2006
• Legea nr.82/1991- Legea contabilitatii republicata cu modificarile si completarile ulterioare
• OMFP 1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice.Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiuni de aplicare a acestuia , cu modificarile si completarile ulterioare.
• OMFP 1792/2002- norme metodologice privind angajarea , lichidarea , ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice,
• Legea 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările ulterioare,
• OMFP nr.2634/2015 privind documentele financiar contabile,
• HG 500/2011 – Registrul General de Evidenta al Salariatilor cu modificarile si completarile ulterioare,
• Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor de somaj, , cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordin 2332/2017 privind modificarea OMFP 923/2014 referitor la exercitarea controlului financiar preventive,
• Legea nr.153/2017 privind salarizare personalului platit din fonduri publice, , cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul nr 1139/2015 privind modificarea si completarea ordinului Ministrului Finanțelor 923/2014 pentru aprobarea Normelor Metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv si a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
• Decret nr 209/1976 pentru aprobarea regulamentului operațiunilor de casa;
• OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu completările şi modificările ulterioare;
• Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr 1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilității instituțiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordin 2021/2013 – pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, , cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul nr 1954/2005 pentru aprobarea Clasificației indicatorilor privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
• OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; , cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; , cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul nr 1536/15.12.2021 privind întocmirea şi depunerea situațiilor publice cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul nr 720/2014 pentru aprobarea normelor metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituțiilor publice cu modificările şi completările ulterioare.
• Ordinului nr. 5726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
Tematică pentru concurs:
Organizarea contabilităţii la unităţile de învăţământ, respectiv înregistrările contabile şi documentele în baza cărora se fac acestea, referitor la:
Contabilitatea activelor fixe;
Înregistrarea amortizării;
Închiderea conturilor şi stabilirea rezultatului patrimonial;
Contabilitatea decontărilor cu personalul;
Contabilitatea materialelor de natura obiectelor de inventar;
Operaţiunile privind decontările cu furnizorii;
Operaţiunile privind decontările cu clienţii;
Conturi la Trezoreria Statului şi bănci.
Inventarierea patrimoniului instituţiilor publice
Documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate şi păstrarea lor
Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice precum şi organizarea, evident şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale
Finanţarea şi baza materială a învăţământului preuniversitar.
Exercitarea controlului financiar preventive.
Achiziţia directă, licitaţia deschisă şi licitaţia restrânsă.
Încadrarea
E.) Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
– termenul de depunere a dosarelor 10 zile lucrătoare de la afişare: 01.09.2025-
12.09.2025, interval orar 10.00-12.00,
– selecţia dosarelor: 14.09.2025, ora 13.00, str. Nuferilor nr.18;
– afişarea selecţiei idosarelor: 14.09.2025, ora 16.00
– termen limită contestații ref la selecţia dosarelor: 15.09.2025, ora 13.00
– afișarea rezultatelor la contestații: 18.09.2025, ora 13.00
– proba scrisă în data de 22.09.2025, ora 10.00, str. Nuferilor nr.18;
– afişarea rezultatelor de la proba scrisă: 22.09.2025, ora 16.00
– termen limită contestații: 23.09.2025, ora 13.00
– afișarea rezultatelor la contestații: 24.09.2025, ora 13.00
– proba interviu în data de 26.09..2025 , ora 10.00, str. Nuferilor nr.18;.
– afişarea rezultatelor de la proba de interviu: 26.09..2025,ora 15,
– termen limită contestații: 26.09.2025, ora 14.00
– afișarea rezultatelor la contestații: 26.09.2025, ora 16.00
– afişarea rezultatelor finale: . 26.09.2025, ora 14.00,






