Careiul va avea o cooperare mai strânsă cu oraşul înfrăţit Mátészalka

Share

Primarul Careiului, Monika Giurgiu-Kovacs, însoţit de viceprimarul Fazakas Zoltan, a efectuat ieri o vizită în oraşul înfrăţit Mátészalka din Ungaria. Primarul Careiului şi primarul din Mátészalka au convenit ca cele două oraşe să aibă o cooperare mai strânsă în viitor.
Prezentăm integral postarea primarului Monika Giurgiu-Kovacs:
Mátészalka şi Carei sunt două oraşe legate de mulţi ani de o relaţie de înfrăţire. Chiar dacă această relaţie nu a fost prea strânsă în ultima vreme, am fost perfect de acord cu domnul primar Dr. Hanusi Péter că trebuie ca, reaşezând această legătură pe noi baze, să avem o cooperare mai strânsă. Ne vom strădui să dezvoltăm o cooperare în urma cărora ambele oraşe să aibă de câştigat.
După întâlnire, am avut ocazia să participăm la evenimentul intitulat Seri la curte, organizate de administraţia locală din Mátészalka. Atmosfera a fost însufleţită de sărbătorirea Sfântului Ştefan al Ungariei, în cadrul evenimentului ascultând discursurile rostite de primarul Dr. Hanusi Péter, conducătorul judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg, Román István, şi deputatul Kovács Sándor.
Programul a avut şi referiri la ţara noastră, pe scenă evoluând şi corul Filarmonicii de Copii din Vlăhiţa. Este unul dintre cele mai cunoscute coruri de copii şi tineri din bazinul carpatic, care ne-a oferit aseară un recital de excepţie. Mulţumim pentru invitaţie şi pentru minunata experienţă!

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura