În cartierul Republicii din Carei au început ieri racordările blocurilor la noua rețea de apă potabilă, informează administrația locală careiană.
În următoarele două săptămâni, există posibilitatea întreruperii furnizării apei la robinete pe timp de câteva ore pentru a se putea realiza în bune condiții lucrările de branșare.
Reprezentanții executantului își cer scuze pentru eventualele întreruperi și disconfortul provocat.
Lucrările de modernizare a rețelelor de apă potabilă și canalizare din cartierul Republicii sunt realizate în cadrul obiectivului de investiție ”Reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Carei – etapa I”, finanțat prin Programul Anghel Salingy.
Sursa: Primăria Carei







