Traficant de droguri din Andrid, condamnat la ani grei de pușcărie. A picat pe interceptări!

Share

Un bărbat din Andrid, prins în flagrant cu 1.898 pastile ecstasy, 94 grame de amfetamină şi 11 grame de cocaină, droguri procurate din Olanda, a fost condamnat joia trecută de Tribunalul Satu Mare la șapte ani și trei luni de închisoare.
A vândut droguri unui investigator sub acoperire
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, oamenii legii s-au sesizat din oficiu la începutul anului 2019 că un bărbat din Andrid intermediază vânzarea de către autori necunoscuţi, de droguri de mare risc (ecstasy), pe raza județului Satu Mare.
Anchetatorii au folosit un investigator sub acoperire și un colaborator cu identitatea atribuită. Unul dintre ei a cumpărat 20 de comprimate de ecstasy, plătind în schimb suma de 700 lei, iar celălalt 50 de comprimate de ecstasy, cu suma de 1.800 lei.
Drogurile, numite codat ”miere” și ”cărămizi”
În urma interceptării convorbirilor, a reieșit că traficantul folosea termenii de ”miere” și ”cărămizi” pentru droguri în discuțiile cu clienții. În data de 13 martie 2019, pe un client care l-a întrebat dacă are „miere” l-a informat că la sfârşitul acestei săptămâni, cel târziu sâmbătă (16.03.2019) va aduce. Discuţiile purtate de către bărbat cu diverse persoane au reliefat intenţia acestuia de a se deplasa în Olanda, căutând persoane care să îl transporte în/din această ţară.
Metodă ingenioasă de a introduce drogurile în România
În data de 14 martie 2019 a pornit din Carei, cu destinaţia Olanda. După ce s-a reîntors în Ungaria, traficantul a folosit o metodă ingenioasă pentru a aduce drogurile în țară. În 18 martie 2019, șoferul unui microbuz care efectua curse internaționale de persoane l-a preluat pe traficant dintr-o parcare, iar de la o altă adresă, situată la aproximativ 4-5 minute de unde l-a ridicat pe inculpat, a preluat un colet care avea o greutate de aproximativ 10 kg, introdus intr-o plasă de rafie.
Microbuzul a intrat în țară prin Valea lui Mihai. Înainte de intrarea în Carei, inculpatul l-a rugat pe șofer să îl lase să coboare în oraș. Totodată, a fost sunat de o persoană de sex feminin, destinatara coletului, de fapt soția traficantului, care l-a rugat dacă trece prin Carei să îi lase acolo coletul. Șofer a acceptat, s-au întâlnit in parcarea magazinului Kaufland din Carei, moment în care soția a venit la microbuz, a achitat contravaloarea transportului, iar apoi s-a deplasat cu coletul la mașină. Traficantul a coborât in același loc, in parcarea magazinului Kaufland din Carei, plecând printre blocuri, fără să pară că între cei doi soți există o legătură.
Prins în flagrant
În ziua următoare, bărbatul din Andrid a fost prins în flagrant în timp ce urma să vândă droguri unui client. Cu această ocazie, au fost găsite asupra acestuia 494 de comprimate de ecstasy, provenind din Olanda. Cu ocazia efectării percheziţiei, la domiciliul acestuia au fost ridicate 1.404 comprimate de ecstasy, 94 grame de amfetamină şi 11 grame de cocaină.
A dat în gât alți traficanți
Bărbatul din Andrid a fost condamnat joia trecută de Tribunalul Satu Mare la șapte ani și trei luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, respectiv de introducere în țară de droguri de mare risc. Bărbatul a beneficiat de o reducere de pedeapsă după ce a formulat denunţuri, iar mai apoi a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altei persoane implicate în traficul de droguri.
Tribunalul Satu Mare a mai dispus confiscarea sumelor de 700 lei și 1.800 lei provenite din vânzarea drogurilor către investigator și colaborator, respectiv a sumei de 1.300 de euro și a unei arme cu aer comprimat găsite cu ocazia percheziției domiciliare.
Sentința Tribunalului Satu Mare nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura