ANGAJAT MODELl! Un careian a încasat banii firmei angajatoare, dar a uitat să-i predea. De 299 de ori

Share

Un careian, angajat al unei firme de comerț online, a încasat sumele de bani de pe urma a 299 de vânzări, pe care și i-a însușit. Judecătoria Carei a dispus luni încetarea procesului penal pentru delapidare, constatând prescrierea faptelor. Însă a dispus ca fostul angajat să restituie firmei 64.779 lei ca urmare a achitării parțiale a prejudiciului.
În calitate de gestionar al firmei specializate în comerț online, din februarie 2018 până în ianuarie 2019, a încasat banii proveniți din vânzări şi deşi avea obligaţia de a depune sumele încasate în contul societății beneficiare, el a păstrat sumele, creând astfel, conform plângerii penale, un prejudiciu în sumă de 81.963,64 lei.
Careianul a recunoscut, în parte, acuzaţiile aduse. A arătat că suma pe care şi-a însuşit-o este în valoare de 45.629,84 lei. El nu a recunoscut că şi-a însuşit diferența de 36.333.80 lei ce reprezintă pretenţii ale societăţii persoană vătămată.
Careianul și soția sa au semnat o declarația la notar prin care s-au angajat să achite câte 1.000 de lei lunar până la stingerea completă a datoriei.
Judecătoria Carei a constat luni că faptele de delapidare s-au prescris, dispunând încetarea procesului penal. Chiar dacă a scăpat de acuzații, careianul trebuie să plătească fostului angajator suma 64.779 lei ca urmare a achitării parțiale a prejudiciului.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

 

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura