Poliția Locală Carei roagă posesorii de autoturisme să nu își parcheze mașinile mâine dimineață, începând cu ora 7.00, în zona traseului pe care se va desfășura de-a treia etapă a Campionatului de Rally Sprint, concurs de circuit viteză, informează Primăria Carei.
Concret, posesorii de autoturisme sunt rugați să elibereze de la ora menționată anterior parcările din fața Catedralei Ortodoxe, din fața fostului sediu al Radio Transilvania, din fața fostului magazin Victoria, din fața magazinelor de pe Calea Armatei Române (partea stângă) și de pe ambele sensuri ale Bulevardului 25 Octombrie, până la intrarea la spital. Parcarea autoturismelor în aceste zone va fi permisă din nou după ora 18.00.
Etapa de rally sprint de la Carei va fi organizată de Automobil Clubul Român (ACR) și Clubul Sportiv Auto-Karting Riders Satu Mare.
Primăria Carei este partener al evenimentului automobilistic.
Reamintim că, între orele 7.00-18.00, traficul auto va fi restricționat pe o porțiune din Bulevardul 25 Octombrie, mai precis de la intrarea la Spitalul Municipal Carei către sensul giratoriu cu Calea Armatei Române/strada 1 Decembrie 1918, pe Calea Mihai Viteazul până la intersecția cu Piața Avram Iancu și pe Calea Armatei Române până la intersecția cu strada Eliberării.
ANUNȚ. Careienii, rugați să își mute mașinile mâine dimineață din zonele traseului competiției de rally sprint
Share








