Judecătoria Carei a dispus începerea judecăţii într-un dosar penal pentru furt calificat, în cadrul căruia un careian este acuzat că i-a cerut unei foste prietene un lănţişor pentru a-l amaneta. Supărat că nu l-a primit, i-a intrat în casă şi l-a furat.
Careianul, cu şase clase şi fără loc de muncă, le-a povestit anchetatorilor că, într-o dimineaţă, a mers la domiciliul unei foste concubine, unde a băut o cafea, stând timp de aproximativ jumătate de oră. Acesta a menționat faptul că s-au despărțit și nu mai stau împreună de aproximativ 2 ani.
Cât timp se aflau în apartament, careianul i-a zis femeii să îi dea acestuia lănțișorul ei de aur, până a doua zi, ca să îl amaneteze, pentru că are nevoie de bani. Fosta concubină i-a refuzat propunerea și nu a mai insistat cu acest lucru. Apoi au plecat amândoi din apartamentul femeii, bărbatul urcând înapoi la domiciliul lui. După puțin timp, acesta a coborât din nou la apartamentul fostei concubine, care avea ușa închisă și neasigurată, și a intrat. De lângă televizor, de lângă o jucărie de pluș, a sustras lănțișorul de aur, care se afla la vedere, după care a plecat, lăsând ușa în aceeași poziție în care a găsit-o.
În continuare, s-a deplasat la un amanet din Carei, unde a amanetat, pe bază de contract, lănțișorul sustras, primind în schimb suma de 250 de lei. Careianul a mai declarat că, după ce a fost găsit de către polițiști, cărora le-a recunoscut fapta comisă, s-a deplasat la amanet și a plătit prejudiciul cauzat amanetului prin ridicarea bunului sustras.
Acum, careianul urmează să răspundă pentru faptele lui, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.







