Un careian pe care soţia, sătulă că acesta îşi pierde banii la jocurile de noroc, l-a anunţat că divorţează, a devenit violent, a încercat să o dea afară pe femeie din locuinţă cu forţa, i-a spart telefonul, apoi telefoanele şi tableta copiilor, trecând în cele din urmă la ameninţări.
Potrivit informaţiilor portalului Opinie de Carei, totul s-a întâmplat vinerea şi sâmbăta trecută. Femeia l-a înştiinţat că vrea să divorţeze. Bărbatul i-a spus că nu va divorţa de el, că dacă doreşte acest lucru vor regreta ea şi copiii, că dacă pleacă nu va mai avea la cine să se întoarcă.
Cearta a pornit şi de la problema banilor, femeia reproşându-i că soţului că joacă jocuri de noroc, că au existat discuţii în acest sens şi în trecut. Femeia le-a povestit judecătorilor că i-a dat bani soţului ei pentru a-şi plăti datorii, că ea achită facturile în casă, de foarte puţine ori a contribuit şi
Întrucât femeia îşi butona telefonul, soţul s-a enervat, i-a luat telefonul din mână şi l-a aruncat pe jos. După ce a spart telefonul soţiei sale, a spart telefoanele copiilor şi tableta fiicei lor.
Apoi, soţul a prins-o de mână şi a tras-o pe hol înspre uşa de ieşire din apartament, lucru pe care nu a reuşit să îl facă, deoarece s-a opus şi ea cât a putut, iar la vederea fiului mai mare a lăsat-o în pace.
A doua zi, sâmbăta, discuţia dintre cei doi a continuat. Pe fondul unor certuri şi neînţelegeri în trecut, femeia i-a spus că nu mai doreşte să continue relaţia cu el, i-a propus acestuia să rămână în apartament şi să împartă una din cele două camere cu fiul ei, iar cealaltă cameră să fie folosită de către ea şi cele două fiice, lucru cu care bărbatul nu a fost de acord, cuvinte jignitoare la adresa soţiei lui.
Judecătoria Carei a dispus astăzi evacuarea soţului din locuinţă şi a emis un ordin de protecţie, prin care, timp de o lună, bărbatului îi este interzis să se apropie la mai puţin de 50 de metri de soţia sa, de domiciliu şi de locul de muncă al acesteia, dar şi orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu soţia sa.
Sentinţa Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atactă în termen de trei zile de la comunicare.
Fotografie cu scop ilustrativ






