Primarul comunei Berveni, Cristian Azurac, a transmis un mesaj de mulțumire locuitorilor comunei care s-au prezentat ieri la urne. Totodată, a interpretat și rezultatul alegerilor prezidențiale de ieri.
”Mulțumesc tuturor alegătorilor din Berveni, Bervenii Noi și Lucăceni care ieri au venit la vot și au ales un viitor european”, a declarat primarul Azurac.
”Am transmis un mesaj clar: am trimis forțele extremiste acolo unde le este locul – în trecut. Aceasta este puterea unității. Comunitatea a arătat că vine curățenie generală! Dar de data aceasta, nu comunitatea noastră a fost aruncată la coș, ci extremiștii, huliganii, instigatorii la ură”, a transmis primarul Azurac.
Rezultatele votului în Berveni:
Berveni: 693 voturi pentru Nicușor Dan, 65 voturi pentru George Simion
Lucăceni: 311 voturi pentru Nicușor Dan, 247 voturi pentru George Simion
Asta înseamnă o victorie de 76,29% pentru Nicușor Dan în comuna Berveni.







