IMPLICARE. Angajații Polipol au plantat pomi și gard viu în curtea Grădiniței Nr.6 din Carei

Share

În cadrul proiectului EcoSalvatorii inițiat de Asociatia Acces la Viitor, angajații Polipol au răspuns cu bucurie invitației de a lua parte la o acțiune simplă, dar cu impact: plantarea de pomi și gard viu în curtea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 din Carei, cu ocazia Săptămânii Verzi.
”A fost o inițiativă care ne-a adus împreună, ca oameni – dincolo de roluri, birouri sau funcții. Alături de copiii care au pus mult suflet și energie, am plantat nu doar pomi, ci și un exemplu despre ce înseamnă comunitate și responsabilitate”, transmite compania Polipol Mobila.
”Sustenabilitatea, grija pentru generațiile viitoare și sprijinul comunității nu sunt doar concepte – sunt valori în care credem și pe care le punem în practică. E felul nostru de a da înapoi acolo unde trăim și muncim, zi de zi. Nu putem schimba lumea într-o zi, dar putem crea, împreună, un colț mai verde”, mai arată cei de la Polipol Mobila.
”Mulțumim din suflet conducerii și comunității Polipol pentru că au ales curtea grădiniței germane din Carei pentru o apreciabilă inițiativă de înfrumusețare! Astăzi au fost plantați mai mulți meri și 30 de tufe, pentru ca, în timp, curtea să devină un spațiu mai verde, mai umbrit și mai plăcut pentru copii. Acest gest nu doar că îmbogățește mediul nostru, ci arată și cât de puternică este comunitatea când colaborează”, a declarat președintele FDG Carei, Pacz Camelia.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura