Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 30 aprilie – 4 mai a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 739 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 47 conducători de autoturisme, fiind reținute și 29 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Sursa: IPJ Satu Mare
Minivacanța de 1 Mai: Peste 900 de amenzi și 47 de permise reținute de polițiștii în județul Satu Mare
Share






