Mort de beat, un careian a intrat cu maşina într-un autobuz electric. A scăpat cu închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Share

Un careian care a intrat în sptembrie 2024 cu maşina într-un autobuz electric al SC Carei Transbus SRL, fiind mort de beat la volan, a scăpat cu un an şi opt luni de închisoare şi cu obligaţia de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, potrivit sentinţei pronuţate miercuri de Judecătoria Carei.
Accidentul a avut loc în 20 septembrie anul trecut, în jurul orei 15.30. Poliţiştii au fost sesizaţi că un şoferul unui autoturism VW, condus de un careian, la ieşirea din parcare a acroşat un autobuz electric al operatorului de transport în comun Carei Trans Bus SRL.
Ambii şoferi au fost testaţi cu etilotestul. În cazul şoferului autoturismului VW, acesta a indicat o valoare de 1,39 mg/1 alcool în aerul expirat, motiv pentru care a și fost condus la spital în vederea prelevării de probe biologice.
La spital, a reieşit o concentraţie alcoolică de 3.34 g/1 alcool pur în sânge cu ocazia primei recoltări şi o concentraţie de 3.15 g/1 alcool pur în sânge la ce de-a doua.
Careianul a declarat că a lucrat pe un şantier pe strada respectivă, iar în intervalul orar 12.00-15.00, a consumat aproximativ 1 litru de bere, în tot acest timp fiind tot pe şantier, în seara anterioară a mai consumat alcool la o petrecere.
După ora 15.00, s-a hotărât să se deplaseze la domiciliu cu autoturismul marca Volskwagen ce era parcat pe str. Independenţei. La ieşirea din parcare nu a observat autobuzul M3, motiv pentru care l-a acroşat. S-a speriat, a oprit şi a aşteptat să ajungă organele de poliţie la faţa locului. A mai spus că recunoaşte şi regretă comiterea infracţiunii.
Judecătoria Carei l-a condamnat miercurea trecută la 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Bărbatul va trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Sentinţa Judecătoriei Carei nu este defnitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Foto: Arhivă

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura