Primarul Careiului, ales în Consiliul Director al ADI Apă din județul Satu Mare. Apaserv a alocat 5,929 milioane la Carei

Share

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii în sectorul de apă și apă uzată (ADI Apă) din județul Satu Mare și-a desemnat ieri președintele pentru următor mandat, fiind reales în funcție în unanimitate Pataki Csaba.
În cadrul adunării generale a asociaților ADI Apă au fost aleși și cei 7 membrii ai consiliului director în persoanele primarilor Kereskényi Gábor – Satu Mare, Giurgiu-Kovács Monica – Carei, Fedorca Aurelia – Negrești-Oaș, Duma Ovidiu – Ardud, Piricsi Arthur – Livada și Farcău-Adrian – Tășnad.
”Alături de colegi, am aprobat planul de lucrări de întreținere și dezvoltare pe anul în curs al societăţii Apaserv, prin intermediul căruia Careiului i-a fost alocată pentru acest an suma de 5,929 milioane lei”, transmite primarul Giurgiu- Kovacs Monica.
Investiţiile programate vizează, printre altele, extinderea reţelei de apă pe strada 1 Decembrie 1918 (de la nr.33-45) şi pe strada Evreiască din Grădina Viilor, respectiv a reţelei de canalizare pe străzile Cuza Vodă, Constantin Mile (parc industrial), strada Grădinarilor, respectiv strada 1 Decembrie 1918 ( de la nr.39-45), mai transmite primarul Careiului.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura