La Spitalul Municipal Carei se pot efectua din nou, în mod gratuit, ecografii mamare și mamografii, în cadrul unui proiect de screening privind prevenirea cancerului la sân, informează Primăria Carei.
Programările se pot face la Spitalul Municipal Carei, la numărul de telefon: 0261/706.277.
Programul de screening privind prevenirea cancerului la sân s-a derulat în ultimii doi ani la Carei.
Mamografia şi ecografia mamară sunt două investigaţii imagistice cu valoare complementară în depistarea precoce a cancerului mamar, acest tip de cancer fiind cel mai frecvent tip de cancer în România şi în Europa.
Share







