Drama prin care a trecut o fetiță din Carei, în vârstă de numai 12 ani, a reieșit cu ocazia dezbaterilor în vederea emiterii unui ordin de protecție la Judecătoria Carei.
Poliția Carei a fost sesizată în data de 9 ianuarie 2025, în jurul orei 18.00, și s-a deplasat la domiciliul familiei în cauză. Oamenii legii au constatat că o fetiță de 12 ani a fost agresată fizic de către mama ei, victima fiind înţepată de mai multe ori cu furculiţa în spate.
Mama era supărată că în aceeaşi zi, la locuinţa familiei s-a prezentat un echipaj de poliţie, însoţit de un reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială, considerând că prezenţa acestora s-a datorat minorei.
A reieșit că fetița a mai fost agresată fizic şi în trecut de către tatăl vitreg, care i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii, picioarele şi cu diferite obiecte, provocându-i stare de temere.
Minora a fost preluată de DGASPC și transferată la un centru.
Judecătoria Carei le-a interzis mamei și tatălui vitreg să se apropie la mai puțin de 200 de metri de minoră timp de șase luni, iar pe durata acestei perioade ambii vor purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.
Minoră din Carei înțepată cu furculița în spate de mama sa. Fetița a fost bătută și de tatăl vitreg
Share







