
Autorul sângeroasei crime din Carei din luna septembrie a acestui an a ajuns în faţa judecătorilor Tribunalului Satu Mare.
Magistraţii au decis ieri începerea judecăţii în dosarul în care careianul este acuzat de omor.
Procurorii descris modul şocant prin care criminalul a curmat viaţa victimei sale, o persoană fără adăpost, în zona dezafectată de lângă fosta Casa Armatei.
Potrivit rechizitoriului, în seara de 25.09.2024 pe fondul unor neîntelegeri, autorul i-a aplicat victimei în spate, şase lovituri de cutit iar ulterior, cu cărămidă, l-a lovit pe acesta în cap, în mod activ şi repetat, cauzandu-i o hemoragie şi contuzie meningo-cerebrală consecutiv traumei cranio-cerebrale acute cu fractură cutiei craniene, leziuni în urma cărora a intervenit decesul victimei.
La finalul procesului în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor, careianul urmează să îşi afle pedeapsa.






