FOTO. Spectacol dedicat Zilei Naţionale a României la Liceul Teoretic Carei

Share

Azi, 28 noiembrie, sala festivă a Liceului Teoretic a devenit neîncăpătoare pentru numeroșii elevi, profesori, părinți „uniți în cuget și-n simțiri” care au participat la spectacolul aniversar dedicat Zilei Naționale a României și, implicit, Marii Uniri.
Au răsunat acorduri ale corului liceului și ale Ansamblului „Crenguța” care au interpretat cunoscute cântece patriotice, tulnicul strămoșesc, mânuit cu dibăcie de eleva Adelina Tejan din clasa a V-a B, versuri ale unor poeți români, interpretate cu sensibilitate, dar și cu un puternic sentiment de patriotism de elevi ai claselor a V-a B și a VI-a A, elevi ai clasei a VII-a A au prezentat importanța acestei zile, iar la final elevii clasei a V-a A au dansat o horă românească.
Un moment inedit l-a reprezentat evocarea a 10 personalități contemporane ale poporului român, motiv de mândrie națională pentru noi toți, moment realizat de eleve din clasa a IX-a A.
Spectacolul a fost realizat cu sprijinul profesorilor de limba română, istorie și educație muzicală: Bota Mihaela, Chiorean Cosmina, Pașca Vlad și Sorian Liliana.


Foto: Forum LTC

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura