Prin intermediul unei postări pe profilul său de Facebook, primarul Careiului, Monica Giurgiu-Kovacs le transmite mulțumiri careienilor care s-au prezentat la urne în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale.
”Aș vrea să le mulțumesc alegătorilor din Carei pentru că și-au exercitat dreptul democratic și au mers la vot”, transmite primarul Monica Giurgiu-Kovacs.
”În Carei a câștigat din nou UDMR, candidatul Uniunii, Hunor Kelemen, obținând o parte semnificativă din voturi. Nu putem sta nepăsători, pentru că, pentru noi, turul doi va fi în acest weekend și, așa cum s-a dovedit la actualele alegeri, nu putem fi siguri de nimic”, mai arată primarul Careiului.
”Nu putem sta departe de urne, nu putem rămâne fără reprezentanți în Parlament! Însă nu putem atinge acest obiectiv decât lucrând împreună! Să arătăm puterea comunității noastre și în 1 decembrie!”, a încheiat primarul Monica Giurgiu-Kovacs.
Primarul Monica Giurgiu-Kovacs: ”Aș vrea să le mulțumesc alegătorilor din Carei pentru că și-au exercitat dreptul democratic”
Share







