Un conflict pentru pășunatul unor animale s-a soldat cu o bătaie în toată regula între doi frați din Sânmiclăuș, care dețin terenuri învecinate. Unul dintre ei era să fie călcat cu tractorul de nepotul său, iar apoi a fost snopit în bătaie de fratele și nepotul său.
Bărbatul a cerut Judecătoriei Carei un ordin de protecție împotriva rudelor sale.
Incidentul violent a avut loc în data de 6 noiembrie 2024. Reclamantul a arătat că a sosit la fața locului în urma unui apel de la fiul său, care se certase cu verișoara și mătușa lui pentru pășunatul animalelor, care intraseră pe terenul lor. Tânărul a adus animalele pe terenul care se aflau inițial.
Când reclamantul a sosit și el, la fața locului au sosit fratele său și fiul acestuia. Tractorul în care aceștia se aflau s-a oprit la o distanță de aproximativ trei metri de el. L-a auzit pe nepotul său când l-a întrebat pe tatăl său, fratele victimei, dacă să urce peste el cu tractorul.
Întrucât a căzut în partea dreaptă a tractorului, cei doi au sărit la el și au început să îl lovească, nepotul său aplicându-i o lovitură la spate iar fratele său o lovitură cu o botă de lemn. Apoi, l-a lovit cu mâna peste ceafă și în final cu picioarele, în zona rinichilor. Întrucât fiul său a intervenit ca să îl ajute să se ridice de la pământ, a fost lovit și acesta de intimat cu bota de lemn, peste mână, iar mai apoi, de vărul său peste ambele mâini cu o rangă de metal.
că nepotul său este o persoană violentă, care se află în conflict cu mai multe persoane și că în urmă cu două săptămâni i-au omorât trei oi, tot cu tractorul, iar anul trecut un cal, situația conflictuală dintre el și fratele său fiind veche, generată în mare parte de neînțelegerile cu privire la animale și terenurile pe care acestea le pășunează.
Judecătoria Carei a emis marți un ordin de protecție prin care agresorul are interdicția de a se apropia la mai puțin de 50 de metri de fratele său și domiciliul acestuia pe o perioadă de șase luni. În plus, acesta s-a ales și cu un dispozitiv electronic de supraveghere pe perioada respectivă.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de trei zile de la pronunțare.






