Sámuel-Noel Pozsonyi (Somika), micuțul care suferă de o tumoare pe creier și pentru a cărui salvare s-a mobilizat întreaga zonă a Careiului, a ajuns ieri la clinica din Köln, unde ar putea primi tratamentul salvator.
În cursul zilei de ieri i s-a recoltat sânge pentru analize, iar azi va avea, împreună cu mama sa, o întâlnire cu medicul german care i-ar putea asigura tratamentul salvator.
Rezultatele analizelor vor fi disponibile în cursul zilei de vineri, transmit aparținătorii copilului.
Sámuel-Noel Pozsonyi (Somika), un băiețel din Cămin de 11 ani,suferă de o boală foarte gravă, a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală în august.
Deși a fost supus deja mai multor tratamente, acestea nu fac decât să încetinească creșterea tumorii, ceea ce nu este suficient pentru supraviețuire. Tratamentele ar trebui continuate la o clinică din Köln, însă costurile sunt mari și, din păcate, familia nu poate plăti singură.
Părinții au cerut ajutorul comunității pentru a-şi salva copilul, iar comunitatea din zona Careiului s-a mobilizat exemplar, organizând numeroase evenimente caritabile pentru a-l ajuta pe micuţul Somika.
Micuţul Somika, pentru a cărui salvare s-a mobilizat toată zona Careiului, a ajuns la clinica din Köln
Share







