Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe mâine, iar președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat cum se va desfășura aceasta și ce ne așteaptă la alegerile de pe 1 Decembrie.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că mâine începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare. Greblă a subliniat că de la debutul campaniei, toate materialele de promovare distribuite de partidele politice în perioada de precampanie trebuie retrase, urmând ca în campania oficială să fie folosite exclusiv materialele autorizate de legislația electorală.
Toni Greblă a detaliat și măsurile logistice stabilite pentru desfășurarea votului, anunțând că, în acest an, numărul secțiilor de votare a fost extins la nivel internațional: „Pentru alegerile parlamentare avem deschise cu 35 de secții de votare mai multe decât la alegerile europarlamentare. Ministerul de Externe a avut grijă să aloce aceste secții în zonele cu cele mai numeroase comunități românești”, a explicat acesta.
Campania electorală va începe oficial mâine dimineață și se va încheia pe 30 noiembrie, la ora 7 dimineața, cu o zi înainte de scrutinul propriu-zis, care va avea loc pe 1 decembrie, între orele 07:00 și 21:00. Pentru a evita eventualele aglomerații la urne, președinții secțiilor de votare vor putea prelungi programul până la ora 23:59 în situația în care, la închiderea oficială, vor mai fi cetățeni care nu și-au exercitat încă dreptul de vot.
Vor fi tipărite aproximativ 21 de milioane de buletine de vot pentru electoratul din țară, în timp ce pentru diaspora românească au fost alocate 3 milioane și 70 de mii de de buletine de vot, corespunzător atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.






