Sebastian Secan, cofondatorul uneia dintre cele mai populare comunități de travel din România, „Călător în Bascheți”, a fost premiat aseară la Romanian Influencer Awards 2024.
Sebastian Secan şi colega sa Laura Vasiliu, cei doi „Călători în Bascheţi”, au obţinut locul al doilea la categoria “Best Travel Influencer”.
„Ce bucurie și ce surpriză. Am primit premiu la Romanian Influencer Awards 2024. Premiul acesta înseamnă enorm pentru mine și Laura, fiind o recunoaștere a muncii noastre din ultimii aproape 6 ani și a pasiunii noastre pentru a promova frumusețile României. Este pentru prima dată când suntem nominalizați, așa că să câștigăm a fost o surpriză totală!”, transmite Sebastian Secan.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru sprijin, voturi și urări. A fost cadoul neașteptat chiar de ziua mea. Mă înclin”, a adăugat Secan.
Share










