Consiliul Local Carei a alocat, în ședința extraordinară de astăzi, suma de 125.000 lei pentru organizarea, în calitate de partener, a două evenimente în parcul dendrologic din Carei.
Evenimentul Dog Show la Castel va avea loc sâmbătă, 21 septembrie 2024. În cadrul evenimentului chinologic, vor avea loc trei expoziții: una națională dimineața, una internațională- după amiază, iar între timp va fi organizată a treia expoziție, dedicată ciobăneștilor de Asia Centrală.
Vor participa proprietari de câini din România, Ungaria, Letonia, Slovacia, Cehia și Serbia. Arbitrajul va fi asigurat de cinci arbitri, inclusiv unul renumit din Rusia.
Programul va începe la ora 9.00 cu expoziția națională, va continua la ora 11.00 cu cea de ciobănești de Asia Centrală, iar de la ora 13.00 este programată expoziția internațională.
Accesul publicului este gratuit.
Festivalul Diversității și Toleranței va avea loc sâmbăta viitoare, 28 septembrie 2024, în zona scenei de lângă manej.
În cadrul evenimentului vor avea loc expoziții, diverse activități meșteșugărești, jocuri distractive pentru copii. Vor fi prezentate obiceiuri și tradiții ale etniei rome, dansuri și concursuri.







