
Un tată și fiul său care au agresat un barman pentru că a îndrăznit să le atragă atenția să nu mai lovească cu pueter tastele aparatelor de jocuri de noroc au fost condamnați azi de către Judecătoria Carei la închisoare cu suspendare.
Potrivit rechizitoriului, incidentul a avut loc în urmă cu doi ani, într-un bar dintr-o localitate din zona Careiului. După ce le-a atras atenția, barmanul a fost pălmuit de fiu. La rândul său, i-a tras și el o palmă. A sărit imediat și tatăl care i-a aplicat barmanului o lovitură cu pumnul în față.
În continuare, inculpații au ieșit pe terasa barului, unde au purtat o discuție cu administratorul localului, timp în care barmanul stătea în ușa barului. La un moment dat, în urma unei dispute cu barmanul, băiatul a încercat să intre în bar împingându-l cu mâinile, iar pentru a-l împiedica să intre aceasta l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului. Imediat a intervenit și tatăl, care împreună cu fiul său i-au aplicat lovituri pe tot corpul.
Bătaia a fost atât de cruntă încât victima a avut nevoie de 22 – 24 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea rănilor.
Judecătoria Carei i-a condamnat azi la un an și două luni cu suspendare pe fiu, respectiv la nouă luni cu suspendare pe tatăl său pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cei doi mai trebuie să presteze 90 de zile, respectiv 70 de zile de muncă în folosul comunității.
Barmanul a solicitat 1.500 de euro daune materiale și 3.500 daune morale, însă Judecătoria Carei a decis să nu le acorde pe motiv că solicitarea a fost depusă prea târziu, după începerea cercetării judecătorești. Victima mai poate obține daune doar printr-un proces civil.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.






