În parcul dendrologic a avut loc aseară deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Zilelor Sportului Careian. În organizarea ediţiei din acest an sunt implicate 13 ramuri sportive, a arătat iniţiatorul evenimentului, preşedintele BC Primo Carei, prof. Florentina Timoc.
Pe scena din faţa fostului cinematograf au urcat rând pe rând reprezentanţi ai ramurilor sportive implicate. Din păcate, nu au fost prezenţi cu toţii din cauza antrenamentelor pe care trebuiau să le susţină.
La deschiderea oficială a fost prezen şi primarul ales al Careiului, Giurgiu-Kovacs Monica. În discursul său, a arătat că, în calitate de viitor primar, îşi propune să sprijine sportul, în limitele pe care le vor permite alocările bugetare. „Felicitări tuturor celor implicaţi, în frunte cu iniţiatorul manifestării, preşedintele BC Primo Carei, prof. Florentina Timoc”, a mai transmis Giurgiu-Kovacs Monica.
Programul a continuat cu reprezentaţii ale grupelor de dans de la Clubul Copiilor, instruite de Ana Glib şi cu recitaluri de muzică populară ale solistei Claudia Silaghi de la Ansamblul Ceatăra, condus de Adrian Paşca.
La final, copiii şi părinţii lor au dansat împreună un frumos dans al prieteniei.
Acţiunile din cadrul Zilelor Sportului Careian se vor desfăşura azi şi mâine.































