O tanti, autointitulată jurnalistă, care habar nu are de gramatica limbii române, deşi se pretinde urmaşa dacilor liberi, semnalează o „mare gafă” pentru că primarul Careiului a purtat invers eşarfa tricoloră.
Chiar dacă a fost o aşa-zisă gafă, în mod sigur neintenţionată, oricine putea comenta înafară de cea mai proastă autointitulată jurnalistă a Careiului.

Puţinii ei cititori, inclusiv cei care susţin traficul site-ului familial comparabil cu cel al unuia cu reţete de sarmale tradiţionale, s-au arătat surprinşi de ieşirea acestei tanti care umblă şi cu chica vopsită, nu numai cu cioara vopsită.
Tocmai ea s-a găsit să semnaleze asemenea „gafe”, când careienii râd şi acum de ea ca de o curcă „inteligentă”, după ce s-a postat pe Facebook alături de o gaşcă de naţionalişti, comemorând cică Trianonul în faţa Primăriei Carei, fotografiindu-se de trei ori în decurs de câteva ore cu drapelul României ținut invers.
De la Daniela Ciuta nici nu ne-am fi putut aștepta la altceva. Autointitulata jurnalistă obișnuiește să masacreze și gramatica limbii române, încăpățânându-se să pună virgula între subiect și predicat.
De altfel, naționaliștii și extremiștii invitați de Daniela Ciuta să facă bâlci la dezvelirea statuii lui Kolcsey Ferenc din fața Primăriei Carei s-au făcut de râs și atunci, arătând lumii întregi că habar nu au de versurile Imnului României.

Acestea sunt ”calitățile” naționaliștilor și extremiștilor amici ai Danielei Ciuta, care nu cunosc nici drapelul României și nici versurile Imnului României. Mare-i grădina Domnului și mulți sar gardul!
Le readucem la cunoștință ciracilor cuplului Daniela Ciuta- Mihai Tîrnoveanu, dar şi admiratorilor lor de doi lei, că drapelul național al României este tricolor, cu benzile verticale, începând de la lance, abastru, galben și roșu. Foarte important de știut că afișarea drapelului tip panoplie se face cu albastru în stânga cum privești. Nu de alta, dar să nu se mai facă de râs cu românismul lor de bâlci.
Şi tocmai tanti Ciuta s-a trezit să semnaleze că alţii au purtat eşartfa invers. Vai de capul ei, căci nu degeaba spun alţi lideri ai asociaţiilor de moţi că e o simplă oportunistă, care habar nu are de patriotismul de bun simţ, care nu instigă la ură împotriva celorlalte etnii convieţuitoare.





