Judecătoria Carei a hotărât vinerea trecută începerea judecății într-un dosar penal în care un minor de 15 ani, din Pișcolt, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 21 octombrie 2023, minorul din Pișcolt, dorind să se plimbe împreună cu un amic, a împins maşina mamei sale, marca Seat, din curte până pe podul locuinţei şi a luat cheile de la autoturism, care se aflau într-un sertar, în timp ce femeia dormea.
Într-o curbă a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu gardul unei case. Nici minorul și nici amicul cu care se afla în autoturism nu au suferit leziuni.
Medicii legiști au stabilit că minorul a avut discernământ pentru fapta comisă, arătând că acesta prezintă „Tulburare de conduită. Intelect de limită”. Intelectul de limită se situează între starea de normalitate si cea de handicap de intelect.
Vinerea trecută, Judecătoria Carei a dispus începerea judecății în dosarul în care minorul din Pișcolt este acuzat de comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. La finalul procesului, urmează să își afle pedeapsa.







