OPINIE. Şoşoacă de Carei, denunţurile şi presiunile penibile asupra instituţiilor statului

Share

De o vreme încoace, Şoşoacă de Carei toată nervii concetăţenilor săi, scriind tot felul de compuneri despre modul în care instituţiile statului îi tratează denunţurile din ce în ce mai deplasate.
Vehiculând spiritul civic, Şoşoacă de Carei pare să nu se simtă bine dacă nu reuşeşte să depună un denunţ, o plângere sau o reclamaţie zilnic sau cel puţin la câteva zile. Aşa încearcă să-şi regleze poliţele cu persoanele pe care le consideră adversare. Sinceri să fim, numărul acestor persoane a devenit tot mai mare, în mod cert mai mare decât al cititorilor site-ului familial, care nu îl depăşeşte pe cel al unuia cu reţete de sarmale tradiţionale.
Apoi scrie tot felul de compuneri, mai cu virgulă între subiect şi predicat, prin care încearcă să pună presiune pe instituţiile statului. Adică tocmai pe cele la care a depus denunţuri. A scris despre propriile sale procese în timpul desfăşurării acestora, despre plângerile penale în care era vizată sau era autorul lor, în timp ce poliţiştii sau procurorii efectuau cercetări, dar şi despre alte instituţii unde îşi reclamase adversarii, cum ar fi Prefectura, considerând că nu acţionează după cum şi-ar fi dorit ea.
Un om cu bun simţ are decenţa să aştepte până la o sentinţă definitivă sau până la un verdict final. Aşa ar fi şi etic. Însă nu şi pentru Şoşoacă de Carei. Spre ghinionul său, magistraţii, poliţiştii şi alţi funcţionari publici nu dau prea mare importaţă compunerilor sale şi îşi fac treaba după cum consideră de cuviinţă. La fel procedează şi jurnaliştii din judeţ, care se prăpădesc de râs când citesc mailurile cu pretinse ilegalităţi şi denunţuri trimise de aceeaşi Şoşoacă de Carei. Unii deja le şterg automat, fără să se mai obosească să le citească.
Singurii care se mai agită şi se mai excită la aceste compuneri sunt câţiva cititori din zone îndepărtate ale ţării, gen Bacău sau Severin. În numele patriotismul şi naţionalismului de prost gust, aceştia se aruncă pe taste pentru comentarii deplasate, care trădează faptul că habar nu au de realităţile careiene, respectiv sătmărene.
Apropo de patriotism şi naţionalism de prost gust, Şoşoacă de Carei a demonstrat că habar nu are de gramatica limbii sale materne, încăpăţânându-se să pună virgula între subiect şi predicat, şi că nu are habar nici de ordinea culorilor de pe drapelul României. Careienii râd şi acum cu fundul când îşi amintesc cum Şoşoacă de Carei şi alţi „patrioţi” de-ai săi s-au fotografiat în faţa Primăriei ţinând drapelul României invers.
Şoşoacă de Carei s-a decredibilizat nu numai în Carei, ci şi în judeţul Satu Mare. Toată lumea s-a lămurit ce hram poartă şi începe să o ignore. Încet-încet, va ajunge şi ea în Recycle Bin-ul vieţii publice, cum au păţit-o şi alţii care i-au ţinut isonul. Prin jignirle şi denigările constante deja a ajuns foarte jos, dar se pare că ţine morţiş să ne demonstreze că se poate şi mai jos de atâta.

 

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura