FOTO. Festivitate de absolvire la Liceul Tehnologic “Simion Bărnuțiu” din Carei

Share

Astăzi, elevii claselor a XI-a A, B, C, D și E de la Liceul Tehnologic “Simion Bărnuțiu” au marcat finalul studiilor de învățământ profesional printr-o festivitate plină de recunoștință și speranțe pentru viitor.
Evenimentul a fost deschis prin cuvintele de încurajare și felicitările adresate elevilor absolvenți, de către directorii instituției, ing. Gindele Emeric și ing. Miclea Gheorghe. A fost subliniată importanța activităților educative și profesionale în formarea viitoarei generații și în dezvoltarea individuală a elevilor.
În continuare, patru elevi, reprezentând secțiile română și maghiară, au prezentat discursuri emoționante în care au mulțumit dascălilor și părinților pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor de studiu, pentru încurajările primite și pentru răbdarea de care au dat dovadă în această perioadă de formare. Aceștia au adresat, de asemenea, urări de bine colegilor mai mici, îndemnându-i să continue pe calea educației.
După discursurile elevilor, a urmat ceremonia de premiere a absolvenților. Diriginții fiecărei clase au înmânat diplome elevilor care s-au remarcat prin rezultatele școlare. Atmosfera a fost una plină de mândrie și emoție, fiecare diplomă reprezentând o recunoaștere a muncii și eforturilor depuse de-a lungul anilor de liceu.
Festivitatea a continuat cu acordarea diplomelor pentru activități sportive și extracurriculare, evidențiind implicarea elevilor în diverse proiecte și competiții. De asemenea, au fost premiați elevii care și-au desfășurat instruirea practică la firma Steiger S.R.L.. Reprezentantul firmei, Krisztina Ujlaki- Steiger, a înmânat premiile, recunoscând astfel performanțele și dedicarea acestor elevi în cadrul stagiilor de practică.
Această colaborare dintre liceu și agenții economici subliniază importanța legăturilor strânse între educație și piața muncii, oferind tinerilor oportunități reale de dezvoltare profesională.
Finalul festivității a fost marcat de un sentiment general de realizare și optimism. Elevii absolvenți, împreună cu profesorii și părinții lor, au sărbătorit încheierea unui capitol important din viața lor și începutul unor noi provocări și oportunități. Liceul Tehnologic “Simion Bărnuțiu” își continuă astfel misiunea de a forma tineri pregătiți pentru viitor, pentru inserarea pe piața muncii, dând dovadă de devotament în educația profesională.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura