Prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, primarul Eugen Kovacs le mulţumeşte tuturor careienilor care şi-au rupt ieri din timp şi s-au dus să voteze.
Redăm integral mesajul primarului Eugen Kovacs, preşedinte al UDMR Carei:
În calitate de primar al Careiului, doresc să le mulţumesc tuturor careienilor care s-au dus ieri la vot. V-aţi rupt din timpul dumnevoastră şi v-aţi prezentat la urne, demonstrând astfel că vă pasă de viitorul oraşului în care trăiţi!
Pe această cale doresc să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a procesului electoral la nivelul oraşului nostru. Unii dintre ei mai lucrează şi acum pentru a asigura rezultatul oficial al alegerilor locale şi europarlamentare de ieri.
În calitate de preşedinte al UDMR Carei, vreau să le transmit mulţumiri tuturor celor care au investit cu încrederea lor echipa de candidaţi ai UDMR la Primăria şi Consiliul Local Carei, la preşedinţia consiliului judeţean, la Consiliul Judeţean Satu Mare, precum şi pentru Parlamentul European. Cu votul dumneavoastră, ne permiteţi să continuăm dezvoltarea Careiului în aceeaşi direcţie, dar cu un nou elan!
Vă mulţumesc din nou pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o şi vă asigur că, în următorul mandat, vă voi reprezenta cu onoare şi demnitate în Consiliul Judeţean Satu Mare.
Primarul Eugen Kovacs: „Doresc să le mulţumesc tuturor careienilor care s-au dus ieri la vot”
Share






