„Principala sarcină a unui consilier local este să fie în fiecare zi în legătură cu careienii”

Share

Interviu cu Hago Attila Nandor, candidat pe lista UDMR la Consiliul Local Carei
Reporter: – Care sunt motivele pentru care ați decis să candidați la Consiliul Local?
Hago Attila Nandor: – Mi-a plăcut tot timpul să organizez, să am iniţiative, să ajut sau să îndrum. De mai bine de 20 de ani particip sau organizez la evenimente culturale, sportive sau de tinere. Încă din liceu, am primit grupuri şi le-am condus în turul oraşului. Din 2005, mă ocup activ, în calitate de specialist, de viaţa culturală a oraşului. Consider că în ultimii opt ani am lucrat bine ca şi echipă şi, după părerea mea, vom încerca şi în continuare să o facem şi mai bine. Aş vrea să-mi continui planurile demarate şi am şi idei noi. Totodată, cei care mă cunosc, ştiu că mă pot căuta, îmi pot scrie sau mă pot suna oricând şi îi ajut cu tot ce pot. După părerea, principala sarcină a unui consilier local este să fie în fiecare zi în legătură cu careienii. Trebuie să fie o verigă între conducerea oraşului, între instituţiile subordonate şi cetăţeni. Trebuie să facem tot ce putem mai mult pentru comunitate, în funcţie de cunoştinţele noastre.
Reporter: – Ce priorităţi veţi avea dacă ajungeţi consilier local?
Hago Attila Nandor: – Nu aparţin generaţiei tinere, am trecut de 40 de ani, ci fac parte din generaţia de mijloc, sunt de părere că legărurile mele cu tinerii, prin natura muncii mele, sunt foarte bune. Conform pregătirii interesului meu, cel mai bine mi se potrivesc organizarea manifestărilor culkturale, de sport şi de tinere şi rezolvarea problemelor legate de acestea. Sunt membru al mai multor asociaţii locale, naţionale sau internaţionale, care se ocupă cu organizarea unor astfel de evenimente. Mi-aş dori să îmi continui activitatea principală pe aceste coordonate, dar în acelaşi timp mi-ar plăcea să revigorăm legăturile cu oraşele înfrăţite, în special în cadrul evenimentelor locale.
Reporter: – Un mesaj, un gând către careieni…
Hago Attila Nandor: – Posibilitatea de a continua, de a ne dezvolta, de a trăi paşnic împreună este în mâinile noastre, să nu o lăsăm să ne scape.

 

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura