Razie a polițiștilor pe raza localităţii Pișcolt

La data de 22 mai, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petrești, au desfășurat activități specifice, în mediul rural, pe raza localității Pișcolt, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor auto ale căror vehicule produc zgomote care depășesc pragul fonic impus de lege, cele care emană noxe peste limita maximă admisă, care prezintă defecțiuni tehnice, cele care au aplicate folii neomologate, precum și cele care au valabilitatea inspecției tehnice expirată.
În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 27 sancțiuni contravenționale și s-a luat măsura retragerii a 5 certificate de înmatriculare, pentru nereguli descoperite, astfel Inspecție tehnică periodică expirată, emisie de noxe peste limita admisă și netranscrierea unui autovehicul la termen.
Astfel de acțiuni vor fi puse în aplicare și pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă și, totodată, să dovedească respect pentru ordinea și liniștea publică.