Îndrăgita artistă careiană Laura Bakk va lansa o nouă piesă, intitulată „Firul vieţii”, în cursul zilei de joi, 9 mai, chiar cu ocazia zilei sale de naştere.
„Luna MAI este preferata mea, și nu doar pentru că este luna în care m-am născut, ci pentru că este o lună plină de culoare și noutăți, iar eu vin în fața publicului cu un proiect de suflet, cadou din partea mea pentru toți cei care mi-au cerut să cânt și alte genuri”, povesteşte Laura Bakk.
Noua piesă se numeşte „Firul vieţii”. „Este un cântec de despre „urmele” pe care le lasă omul în drumul vieții prin fapte sau vorbe. Tot ce rămâne în urma noastră sunt amintirile! „Firul vieții” se lansează fix de ziua mea, pe 9 MAI!”, anunţă îndrăgita artistă careiană.
„Toți prietenii mei m-au întrebat în ultima perioada ce îmi doresc de ziua mea, iar eu le spunem că îmi doresc din suflet sănătate pentru familia mea şi un cântec pentru sufletul meu! Dumnezeu a așezat în așa fel lucrurile și mi-a oferit tot ce mi-am dorit!”, povesteşte Laura Bakk.
„Și de această dată am avut în spatele meu aceasi echipă de profesioniști, care au devenit a doua familie. Sorin Petric, un artist desăvârşit și un producător de excepție, producție audio și linie melodică fiind create de el. Textul aparţine lui Gabriel Andrei, un om foarte talentat și un om foarte drag sufletetului meu, producător video Mihai Oros, care de data aceasta s-a autodepăşit, videoclipul fiind realizat în Satu Mare pentru că am vrut sa scot în evidență frumusețea orașului, trecând de la parcul central la stadionul Someșul. Sunt foarte bucuroasă și mândră că echipa din spatele meu au avut curajul să pună acest proiect muzical în mâinile mele! Vă îmbrățișez cu drag!”, a încheiat Laura Bakk.
Share








