Prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Carei, Adrian Nemeş, şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Careiului.
„Doresc să vă aduc la cunoştinţă că, în urma mai multor discuţii şi cu aproape toţi actorii politici din Carei, am decis să îmi depun candidatura pentru funcţia de primar al municipiului nostru”, a declarat liderul PNL Carei, Adrian Nemeş.
În urma şedinţei de ieri a Biroului Politic Local, împreună cu toţi colegii mei, de care sunt foarte mândru, am decis că nu mai e timp de stat şi trebuie să pornim pe cont propriu”, a adăugat Adrian Nemeş.
„Voi continua să mă implic în rezolvarea problemelor și dezvoltarea comunității noastre. Vă invit pe toti, indiferent de etnie,limbă vorbită, religie sau vârsta,să vă alăturați proiectului nostru. Vreau, știu și pot să fiu primarul vostru!”, a adăugat preşedintele Adrian Nemeş.







