
Interviu cu candidatul UDMR la Primăria Căpleni, actualul primar și fostul jurnalist Megyeri Tamas Robert
Reporter: – Cum a devenit jurnalistul politician?
Megyeri Tamas Robert: – Faptul că aş fi politician e un pic exagerat. Sunt unul dintre șefii unei instituţii abilitate să pună în aplicare deciziile locale într-o comună. Lăsând la o parte această divagaţie, tot timpul am cochetat cu lumea politicii. Se întâmplă ceva de genul că jurnalistul scrie despre politicieni. Iar cu timpul observă omul din ei. Pentru că nici ei, politicienii, în general, nu se străduiesc să facă rău. Îndată ce înţeleg dependenţa dintre cauză şi efect, văd procesul în complexitatea sa. Dacă e ruşinos sau nu, a început să mă intereseze tot mai mult această lume a politicii. Aşa că, după conferinţele rapide de presă, am rămas în mod constant şi i-am întrebat ce au zis şi de ce, ce fac şi de ce? Aceste discuţii m-au determinat să iau parte activ la procesul politic. La început ca aşa-zis om din umbră, iar mai apoi ajungând tot mai în prim-plan pentru că am dorit să devin un actor activ în luarea deciziilor, un proces greu şi complex. În cadrul UDMR Cāpleni am devenit prima dată vicepreşedinte, iar în urmă cu patru ani candidat la funcţia de primar. Spre norocul meu, alegătorii au văzut ceva în mine şi, ca rezultat, am avut ocazia să demonstrez. Acum mă pregătesc să îmi continui activitatea, mai precis sper să am ocazia să îmi continui activitatea începută.
Reporter: – În ce constă asemănările dintre a fi jurnalist şi a fi primar?
Megyeri Tamas Robert: – Încet, mă pot număra printre cei în vârstă, dar în mod sigur între cei de vârstă mijlocie. Deși, la începutul carierei mele, eram cel mai mucos din presa orădeană. La capitolul jurnalism, am încercat multe ramuri pentru că mi-au plăcut toate, dar cu timpul m-am obișnuit cu ele și mi-a fost din ce în ce mai greu să-mi găsesc motivația. Ei bine, primăria este atât de complexă încât, deocamdată, nu numai că nu m-am plictisit de ea, dar abia sunt în stare să văd totul în ansamblu. Este un proces extrem de complex. Propunem o decizie și este foarte posibil ca ceva să iasă din ea abia după mulți ani. Este foarte greu să te obișnuiești cu asta, dar în același timp este și o provocare uriașă să gândești, să planifici și să acționezi la o asemenea scară.
Reporter: – Atunci de ce aţi vrea să redeveniţi primar?
Megyeri Tamas Robert: – A început un proces. Am găsit o echipă în care am un loc. Ne completăm unul pe altul cu ceilalți, cum ar fi viceprimarul meu. Abordez un subiect dintr-o cu totul altă perspectivă faţă de el. Dar exact asta e necesar pentru a lua decizia corectă! Una dintre puținele mele calități bune este că este totuna dacă ideea pe care încercăm să o implementăm îmi aparţine sau e ideea opoziției. Rezultatul final este important! Îmi doresc să fiu în continuare primarul comunei Căpleni pentru că ne confruntăm cu o perioadă plină de oportunități și pericole. Simt putere în mine și mai ales în echipa mea pentru a putea face față acestor provocări.
Reporter: – Cum vedeţi situaţia actuală a comunei Căpleni?
Megyeri Tamas Robert: – Căpleni este o localitate vie și înfloritoare. Avem tineri, iar acesta este un cuvânt mare în zona Careiului. În plus, un număr semnificativ al acestor tineri își imaginează viitorul acasă. Totuși, trebuie create condițiile de bază pentru aceasta sau, mai precis, trebuie asigurate în mod continuu. În domeniul infrastructurii, cea mai mare sarcină a perioadei următoare este unificarea sistemului de trotuare al satului. În prezent, Căpleni este o tranziție între sat și oraș-grădină. Ar trebui să rămână așa! Trebuie să găsim echilibrul potrivit și să asigurăm menţinerea sa.
Reporter: – Ce realizări mai importante aţi avut în mandatul precedent?
Megyeri Tamas Robert: – Am promis locuri de joacă – aceasta a fost o promisiune simbolică, deoarece însemna de fapt că ne concentrăm pe copii și tineri. Avem două locuri și jumătate de joacă (dacă pot include aici și grădinița).
Clădire atelier – am reușit să cumpărăm un utilaj nou-nouț, de mare valoare, pentru angajaţii care se ocupă cu întreținerea domeniului public, precum și să le ridicăm o clădire complet nouă. Acest lucru este extrem de important din punctul de vedere al asigurării serviciilor publice de zi cu zi.
Asfaltare – am reuşit să asfaltăm în cadrul Programului Saligny. Acum fiecare stradă din sat este acoperită cu un strat de asfalt. Evident, aceasta este o condiție de bază pentru traiul cotidian în secolul 21. Am reuşit să finalizăm proiectul privind modernizarea iluminatului public. Din fericire, locuitoriilor le place, ba mai mult, au cerut să extindem rețeaua. Chiar în zilele acestea se vor începe lucrăriile.
Dispensar și alte instituții publice – Poate că vom fi acuzați că am făcut-o pentru alegeri, dar sperăm ca, până la sfîrşitul lunii, să reuşim să terminăm lucrările începute în urmă cu trei ani. Dispensarul capătă un nou aspect. În trecut, medicii noștri de familie erau ameninţaţi voalat de autoritățile sanitare cu ideea că li s-ar putea retrage autorizaţia de funcționare, pentru că, de exemplu, nu existau toalete pentru pacienți. Au trecut doi ani. Camerele de la etaj au fost şi ele puse în ordine, acoperişul este nou, termoizolaţia exterioară va fi finalizată în următoarele zile… Este un proces. Din fericire, vom repara și renova clădirea Primăriei cu fonduri din proiecte. Am semnat contractul de construcție acum câteva zile. Mai este de făcut, așa că vrem să continuăm.
Titlul de cetățean de onoare – Dr. Imre Tempfli a primit titlul de cetățean de onoare în urmă cu câțiva ani la marele hram. Pentru a continua ca localitatea Căpleni să fie o așezare înfloritoare, este important să construim pe patriotismul local. Din fericire, consiliul local a susținut fiecare dintre inițiativele noastre de acest fel. Suntem extrem de mândri de tinerii noștri, de cei din fanfară etc. Administrația locală încearcă să exprime acest lucru nu doar la nivel de cuvinte, ci și prin contribuții bănești. O parte a acestui demers este să-i onorăm pe cei care obţin rezultate remarcabile în viaţă.
Reporter: – Care considerați că este cea mai importantă realizare, de care sunteți cel mai mândru?
Megyeri Tamas Robert: – Sunt cel mai mândru de ultimii patru ani din viața mea. Atât pentru reușite cât și pentru greșeli. Greșelile apar inevitabil, însă împreună cu echipa mea am încercat să le identificăm cât mai repede, să le remediem, dar și să învățăm din ele.
Reporter: – Care sunt promisiunile de campanie pe care nu ați reușit să le îndepliniți? Care sunt motivele nerealizării lor?
Megyeri Tamas Robert: – Bineînțeles că există și nerealizări. Cum ar fi pistele de bicicliști. Din păcate, legislativul din România nu le tratează ca și priorități, așa că e greu să facem ceva în acest sens. Însă sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge pe calea cea dreaptă.
Reporter: – Care sunt planurile dumneavoastră pentru următorii patru ani?
Megyeri Tamas Robert: – Unificarea sistemului de trotuare. Domeniul public trebuie sistematizat, munca începută trebuie să devină un întreg. Bineînțeles că ne-am apucat de lucrări aici, dar și acolo, după cum am găsit sursele de finanțare, însă trebuie să ne ocupăm de toate zonele comunei. În acest timp doar atâta am avut posibilitatea să facem. Va deveni un tot unitar, sper, în cadrul unui nou mandat de patru ani.
Reporter: – În ce domenii ați reușit să colaborați bine cu Consiliul Județean? Care a fost sprijinul concret acordat de Consiliul Județean? Ce considerați că a lipsit?
Megyeri Tamas Robert: – Nu pot să concep să nu avem un aliat permanent și un partener de încredere în administrația locală a județului. Firește, ne confruntăm cu multe provocări, iar răspunsul corect la acestea poate fi găsit în parteneriat, în consultare cu cei care gândesc la nivel județean. Nu aș vrea să experimentez ca cei de la conducerea județului nu doar să nu ne ajute, ci chiar să ne împiedice. De exemplu, din cauza egoismului politic. Nu vreau să încerc asta! Nu este o cale de urmat. Actualul președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, este un manager care poate gândi atât la scară județeană, cât și chiar la scară regională, națională și europeană, dar înțelege în același timp pe deplin aspectele locale. Și nu e loc pentru mentalitatea altui președinte de Consiliu Județean. Aceasta este o condiție de bază pentru ca județul Satu Mare să rămână pe calea dezvoltării. Sunt convins de asta…






