A băut doi deți de pălincă și patru beri, iar apoi s-a dus să se plimbe cu mopedul prin Urziceni

Un bărbat din Urziceni care s-a plimbat cu mopedul prin Urziceni, după ce a consumat 200 ml de pălincă și patru beri, a fost condamnat vinerea trecută de Judecătoria Carei la o amendă penală de 2.700 de lei. O distracție destul de scumpă pentru bărbatul în vârstă de 42 de ani.
Acesta a fost oprit de polițiști în timp ce se plimba cu mopedul prin Urziceni în seara de 21 august 2022, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice. În urma prelevării de probe biologice, a rezultat un grad de îmbibaţie a alcoolului de 2,64 ‰ respectiv 2,31 în 1.000 ml sânge.
În fața judecătorilor, bărbatul spus că, înainte să conducă mopedul, consumase 200 ml de pălincă și patru beri. Acesta și-a recunoscut fapta și a arătat că o regretă.
Judecătoria Carei l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 2.700 lei (135 de zile-amendă x 20 lei/zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.