FOTO. Slujbă religioasă pentru bolnavii din Spitalul Municipal Carei

Astăzi, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, părintele protoiereu Florian Ioan Mocan alături de un frumos sobor de preoți au săvârșit Taina Sfântului Maslu la Spitalul Municipal Carei.
În contextul Anului Omagial și al Anului Comemorativ 2024, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, în Proiectul Eparhial din acest an își propune ca pe lângă sprijinul acordat bolnavilor prin oferirea de medicamente sau alte bunuri de care au nevoie, să arate purtare de grijă și o pastorație spirituală mai intensă prin Sfintele Taine ale Bisericii și prezența preoților lângă cei aflați în spitale sau centrele de îngrijire pentru persoanele vârstnice.
Din sobor au făcut parte preoții Visarion Beuca (Mănăstirea Scărișoara), Pop Valer (secretar protopopesc), Sălăjan Leontin (Izvorul Tămăduirii, Carei), Popa Ilie (Sfântul Dimitrie, Carei), Buzura Călin și Bontea Cosmin (Sfinții Arhangheli, Carei), Pașca Ciprian (preot misionar), Giurgea Alin (Pișcolt) și Pop Călin (Marna Nouă).
„Mulțumirile noastre se îndreaptă către directorul Spitalului Municipal Carei, domnul doctor Dragoș Ciprian, pentru dragostea și deschiderea cu care ne-a primit și implicarea domniei sale în organizarea Tainei Sfântului Maslu”, transmite Protopopiatul Ortodox Român Carei.
La final, credincioșii care au participat la Taina Sfântului Maslu au fost unși cu untdelemn sfințit.