S-a urcat mort de beat la volan și a produs un accident pe DN 19. A scăpat cu o amendă penală de 5.600 lei

Share

Un bărbat din Pișcolt, în vârstă de 58 de ani, care s-a urcat mort de beat la volan și a produs un accident pe DN 19, între Carei și Moftinu Mic, a fost condamnat vinerea trecută de Judecătoria Carei la plata unei amenzi penale de 5.600 de lei.
Bărbatul le-a arătat judecătorilor că, în data de 10 februarie 2023, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a certat cu familia lui. Supărat, a plecat cu maşina să se plimbe. După ce a trecut de municipiul Carei folosind varianta de ocolire, a luat-o spre municipiul Satu Mare.
Numai că, în Moftinul Mic, a intrat din spate într-un BMW oprit pe marginea drumului după ce avuse o pană la una dintre anvelope. Autoturismul avea avariile pornite.
Polițiștii au constatat că bărbatul mirosea a alcool și l-au dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. S-a constata că acesta avea în sânge o îmbibație alcoolică de 3,12 g.0/00 la prima probă și 2,99 g. 0/00 la cea de a două probă.
Judecătoria Carei l-a condamnat la 5.600 lei amendă penală (140 de zile-amendă x 40 lei/zi-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința Judecătoriei Carei nu este definitivă,, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura