Despăgubiri de 120.000 de euro pentru viaţa unui motociclist. Șoferița nu s-a asigurat, motociclistul a efectuat o depăşire pe linie continuă!

Share

O femeie din Carei a fost condamnată ieri la închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de moartea unui motociclist într-un accident de circulație din 2016.
Careiencei i se impută faptul că nu s-a asigurat corespunzător când a vrut să vireze la la stânga, iar maşina ei a fost lovită cu putere de motociclistul care încerca să o depăşească pe linie continuă.
Potrivit informațiilor portalului Opinie de Carei, accidentul s-a produs în 29 mai 2016, în jurul orei 10.15, pe DN19, în apropiere de Carei. Conducătoarea autoturismului Volkswagen, care se deplasa spre Satu Mare, a efectuat o manevră de viraj spre stânga fără să se asigure corespunzător. În același timp, un motociclist angajat într-o depășire neregulamentară pe același sector de drum a fost lovit în urma coliziunii, pierzându-și viața.
În fața judecătorilor careieni, șoferița a negat acuzațiile care i-au fost aduse. A susținut că atunci când a ajuns la intersecția cu DC 24, a oprit și s-a asigurat înainte de a iniția manevra de virare la stânga. Cu toate acestea, susține că a fost lovită în timp ce finaliza manevra și că și-a pierdut cunoștința imediat după impact. Şoferiţa a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, iar motociclistul a decedat pe loc.
Autopsia efectuată a arătat că moartea motociclistului a fost violentă, iar testele de alcoolemie au indicat că acesta nu consumase alcool înainte de accident.
Instanța a concluzionat că femeia din Carei, în calitate de conducător nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj spre stânga, (in)acțiune în urma căreia motocilistul angajat “în efectuarea unei manevre neregulamentare de depășire (marcaj longitudinal continuu) pe același sector de drum, a fost accidentat”.
Luni, Judecătoria Carei a condamnat femeia la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și la 60 de zile de muncă în folosul comunității. Firma de asigurări este obligată la plata unor despăgubiri totale de 120.000 de euro cu titlu de daune morale. Soţia şi cei cinci copii primesc câte 15.000 de euro iar cei şase nepoţi câte 5.000 de euro.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura